ZECI DE PERCHEZIȚII, pentru destructurarea unei rețele de hoți de produse petroliere din două conducte OMV. Printre suspecți sunt și POLIȚIȘTI

ZECI DE PERCHEZIȚII, pentru destructurarea unei rețele de hoți de produse petroliere din două conducte OMV. Printre suspecți sunt și POLIȚIȘTI
Publicat: 14/05/2012, 15:08
Actualizat: 14/05/2012, 16:17

Un număr de 56 de percheziții au loc, joi dimineață, în județele Argeș și Vâlcea, fiind vizate 153 de persoane suspectate că furau produse petroliere, între suspecți fiind și cinci subofițeri de la posturile de poliție rurală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate sustrăgeau produse petroliere din conducte din județele Argeș și Vâlcea, iar polițiștii îi lăsau să fure, primind în schimb bani.

Prejudiciul în acest caz este estimat la un milion de lei.

Conform surselor citate, există 73 de mandate de aducere, iar suspecții, care urmează să fie duși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sunt acuzați de furt, furt calificat, tăinuire, dare și luare de mită.

La descinderi participă șase procurori argeșeni, însoțiți de 300 de polițiști și 100 de jandarmi, operațiunea fiind realizată cu ajutorul structurilor DGA și DGIPI, care au monitorizat rețeaua timp de un an.

Perchezițiile au loc în Argeș, în localități precum Merișani, Corbi, Curtea de Argeș, precum și într-o localitate din județul Vâlcea.

UPDATE: Gruparea vizată de percheziții sustrăgea produse petroliere din conductele OMV Petrom

Membrii grupării vizate de perchezițiile care au loc, joi dimineață, în județele Argeș și Vâlcea au sustras, timp de opt luni, cantități importante de produse petroliere din conductele magistrale ale OMV Petrom din localitățile Merișani și Drăganu, afirmă reprezentanții Poliției Argeș.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Argeș, agent Mădălina Bălănescu, în acest dosar au loc 58 de percheziții la 151 de persoane învinuite pentru furt calificat, luare și dare de mită, favorizarea infractorului și tăinuire, fiind vorba despre un grup infracțional care era supravegheat de Poliție și DGA.

„Între suspecți sunt și cinci agenți de poliție de la IPJ Argeș, acuzați de fapte de corupție. În urma anchetei s-a stabilit că în perioada august 2011- aprilie 2012 membrii grupului au sustras din conductele magistrale ale OMV Petrom din Merișani și Drăganu importante cantități de produse petroliere pe care le-au valorificat în județele Argeș, Vâlcea și Dambovița. Prejudiciul este de un milion de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.

Conform anchetatorilor, există 73 de mandate de aducere, suspecții urmând să fie duși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

La descinderi participă șase procurori, însoțiți de 300 de polițiști și 100 de jandarmi, operațiunea fiind realizată cu ajutorul structurilor DGA și DGIPI, care au monitorizat rețeaua timp de un an.

Potrivit anchetatorilor, cei cinci polițiști vizați în acest caz sunt suspectați că tăinuiau furturile, primind în schimb sume de bani.

UPDATE 2: Un viceprimar din Argeș, printre cumpărătorii de combustibil furat din conductele OMV Petrom

Cei cinci angajați ai MAI implicați în cazul grupării suspectate de furturi de produse petroliere din conductele OMV Petrom lucrează la Secția de Poliție Rurală Bascov, iar printre cumpărători se numără și viceprimarul comunei argeșene Slobozia, care a achiziționat 200 de litri de motorină.

Potrivit anchetatorilor, viceprimarul din Slobozia a recunoscut că a cumpărat combustibil de la persoane implicate în acest caz.

Cei cinci polițiști sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni, printre care tăinuire, favorizarea infractorului și luare de mită.

Până în prezent, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a fost adusă cea mai mare parte din cele 151 de persoane învinuite în acest caz, între care și cei cinci polițiști.

La audieri a fost adus și viceprimarul comunei argeșene Slobozia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Șoc în Europa. Ucraina atacă Rusia
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) 10 Lucruri de care să ții cont când alegi orașul în care să locuiești
×